Ordonanță de Urgență - inițiată de Ministerul Educației și aprobată de Executiv - pentru instituirea unor măsuri privind buna funcționare a sistemului de învățământ
Miercuri, 19 mai 2021, a fost adoptat, în ședință de Guvern, proiectul de Ordonanță de Urgență inițiat de Ministerul Educației pentru instituirea unor măsuri privind buna funcționare a sistemului de învățământ și pentru modificarea și completarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare.
Măsurile adoptate vizează interesul elevilor, având în vedere organizarea examenului de bacalaureat în condiții excepționale, conforme cu normele de protecție sanitară aplicabile în perioada de alertă, în anul şcolar 2020-2021. Astfel, la examenul național de bacalaureat, se echivalează/se recunosc probele de evaluare a competențelor, respectiv:
- proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română;
- proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale;
- proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal;
- proba de evaluare a competenţelor digitale.
Citește tot articolul aici.