Parteneriat între Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Educației pentru dezvoltarea programului „A doua Șansă”
În cadrul întâlnirii de lucru de astăzi, 18 martie, cei doi miniștri - Raluca Turcan și Sorin Mihai Cîmpeanu - au discutat despre soluțiile cele mai potrivite pentru persoanele sărace, beneficiare ale venitului minim garantat, care ar putea fi active pe piața muncii.
În urma campaniei naționale de verificare a stabilirii și a acordării ajutorului social și pentru identificarea măsurilor de creștere a ocupării de către persoanele apte de muncă, derulată de Ministerul Muncii, a fost identificat un număr de 14.000 persoane fara studii finalizate la nivel primar sau gimnazial - persoane care nu au un loc de muncă și al căror venit este doar cel din ajutorul social.
Pentru a crește șansele de angajare pe piața muncii a acestor persoane este nevoie de îmbunătățirea nivelului de educație, pe de o parte, dar și de existența cadrului de formare pentru a obține o calificare profesională.
Continuă să citești tot articolul aici.
Situație epidemiologică școli || Numărul total de cazuri la nivel național, înregistrate în unități de învățământ, în perioada 8 - 15 martie 2021
În perioada 8 - 15 martie 2021, în unitățile de învățământ preuniversitar, situația epidemiologică este următoarea:
- Număr preșcolari/elevi confirmați Covid-19: +181 (medie 22 cazuri/zi)
- Număr personal confirmat Covid-19: +321 (medie 40 cazuri/zi)
- Număr clase/grupe cu activitatea față în față suspendată ca urmare a cazurilor confirmate: +216.
Se constată o scădere a numărului mediu zilnic de infectări, atât în cazul elevilor, cât și al personalului, comparativ cu perioada de raportare anterioară (1-10 martie):
- Preșcolari/elevi confirmați Covid-19: +376 (medie 38 cazuri/zi)
- Personal confirmat Covid-19: +545 (medie 55 cazuri/zi)
- Clase/grupe cu activitatea față în față suspendată ca urmare a cazurilor confirmate: +209.
Reiterăm importanța respectării tuturor regulilor privind prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV2, precum și importanța testării în școli, alături de susținerea campaniei de vaccinare a personalului din educație.
Articolul complet aici.
Au fost aprobate metodologia și calendarul de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2021-2022
Ministerul Educației a emis metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2021 - 2022, precum și calendarul aferent acestui proces.
Pregătirea procesului de înscriere începe în data de 17 martie 2021, dată în care fiecare unitate de învățământ și inspectoratul școlar vor afișa circumscripțiile școlare, planul de școlarizare propus și numărul de clase pregătitoare alocate.
În perioada 29 martie - 28 aprilie 2021, părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali vor completa/depune/transmite cererile-tip de înscriere. Cererile vor putea fi transmise online sau depuse la unitatea de învățământ la care aceștia solicită înscrierea copiilor.
Prima etapă de înscriere în învățământul primar se va desfășura în perioada 10 - 20 mai 2021, astfel:
- 10 - 11 mai 2021: procesarea de către comisia națională a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice și repartizarea copiilor la școala de circumscripție;
- 11 - 18 mai 2021: procesarea la nivelul unităților de învățământ, pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse/transmise de părinți/ tutori legal instituiți/reprezentanți legali, a cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât la școala de circumscripție, pe locurile rămase libere;
- 20 mai 2021: afișarea în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar a candidaților înmatriculați și a numărului de locuri rămase libere.
- Citește tot articolul aici.
Scenarii de funcționare unități școlare 15-19 martie 2021
Comunicat de presă
Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivelul județului Hunedoara, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare localitate
Prin urmare, începând cu data de 08 martie 2021, în conformitate cu Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara nr. 37/12.03.2021 și cu prevederile Ordinului comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății nr. 3235/93/04.02.2021, cu modificările și completările ulterioare, în județul Hunedoara, se înregistrează următoarea situație:
Programului național pilot de tip „Școală după școală”
Comunicat de presă
Peste 2800 de elevi din județ desfășoară activități de tip remedial în cadrul programului național pilot de tip „Școala după școală”
În cadrul programului national pilot de tip „Școală după școală”, 55 de unități din județ desfășoară activități de tip remedial pentru 1654 de elevi din învățământul primar și 1184 de elevi din învățământul gimnazial, organizați în grupe cu o medie de aproximativ 12 elevi/grupă.
Programul naţional pilot de tip „Şcoală după şcoală”, destinat elevilor din ciclurile primar şi gimnazial, are ca scop principal organizarea de activităţi remediale, atât pentru elevii care au nevoie să-şi sporească şansele de a accesa niveluri superioare de educaţie, precum şi pentru cei care se află în risc de abandon şcolar.
Participarea la activitățile programului este condiționată de îndeplinirea de către elevi a cel puțin unuia din următoarele criterii de eligibilitate:
a) nu au avut acces sau au avut acces deficitar la activitățile educaționale desfășurate prin intermediul tehnologiei și al internetului;
b) se află în situaţie de corigenţă la sfârşitul semestrului I al anului şcolar 2020-2021 sau au situaţia şcolară neîncheiată la cel puţin o disciplină;
c) din alte motive au nevoie de activitate remedială.
În sprijinul elevilor și cadrelor didactice, Ministerul Educației a emis ordinul de completare a normelor metodologice de aplicare a programului național pilot de tip „Școala după școală”, pentru elevii până la clasa a VIII-a inclusiv. Prevederile legislative includ:
organizarea și flexibilizarea programului pentru activitățile remediale la nivelul unităților de învățământ, de către cadrele didactice, cu consultarea elevilor și a părinților sau reprezentanților legali ai acestor;
sprijinirea elevilor pentru a urma programul remedial în școala în care sunt înscriși, unitățile de învățământ având posibilitatea de a derula activități remediale dacă a fost organizată cel puțin o grupă de elevi;
cuprinderea în program, necondiționată de termene, a elevilor, într-un mod continuu și adaptat nevoilor acestora, ca urmare a solicitărilor părinților sau reprezentanților legali ai elevilor, ce pot fi depuse până la data de 25 ale fiecărei luni.
Activitățile remediale, materializate în activități de învățare, vor viza îmbunătățirea achizițiilor elevilor care contribuie la formarea competenţelor de literaţie şi a competenţelor STEM, incluzând şi activităţi pentru formarea comportamentelor specifice competenţei „a învăţa să înveţi“.
În situaţii justificate, cum ar fi necesitatea pregătirii elevilor pentru examene de corigenţă sau de încheiere a situaţiei şcolare sau pentru actualizarea cunoştinţelor, în perspectiva deschiderii noului an şcolar, activităţile remediale se pot desfăşura şi pe durata vacanţei.
Biroul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara