ZIUA NAȚIONALĂ A MESERIILOR - 11 MARTIE 2023
Prin Legea nr. 66/2019 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 311 din 22 aprilie 2019, ziua de 11 martie este instituită ca „Ziua Națională a Meseriilor”. Ministerul Educației, inspectoratele școlare, instituțiile de învățământ, precum și Parlamentul, Președinția României, Guvernul, celelalte autorități ale administrației publice centrale și locale organizează, cu ocazia Zilei Naționale a Meseriilor, evenimente educaționale pentru promovarea învățământului profesional și tehnic, precum și a meseriilor.
În conformitate cu articolul 2 din legea de mai sus, perioada de 30 de zile calendaristice anterioare Zilei Naționale a Meseriilor, Ministerul Educației, inspectoratele școlare și instituțiile de învățământ organizează, în parteneriat cu operatorii economici interesați, campanii de comunicare publică pentru promovarea învățământului profesional și tehnic, precum și a meseriilor.
La nivelul județului Hunedoara, în perioada 9 – 11 martie 2022, este prevăzută Campania de promovare a învățământului profesional, intitulată „Meseria face diferența viitorului tău!”, în care unitățile de învățământ care au ofertă educațională pentru învățământul profesional, inclusiv DUAL au planificate activități de promovare.
Ce știi despre calificările de nivel 3 obținute prin școala profesională sau învățământ dual?
Pentru informații în vederea orientării școlare și profesionale accesați linkul:
Oferta educaţională pentru anul școlar 2023 – 2024 la clasa a IX-a – învăţământ profesional și dual, a unităţilor de învăţământ din județul Hunedoara, poate fi consultată din fișierul atașat.
Film_ Ziua Națională a meseriilor în județul Hunedoara: https://drive.google.com/file/