Rapoartele județene privind impactul social direct și indirect al Programului de protecție socială ”Bursa profesională”, an școlar 2021-2022
APEL SELECȚIE MANAGERI SEPTEMBRIE 2022
Durata programului: 50 ore
Modul de organizare: formare online (25 ore online sincron și 25 ore online asincron)
Perioada de formare: 7 octombrie - 23 decembrie 2022
Obiectivul principal al programului de formare: dezvoltarea competențelor managerilor de școli de a realiza coordonarea eficientă a implementării curriculumului național (învățământ primar și gimnazial) la nivelul unității de învățământ.
Criterii de selecție:
a. Directorii și directorii adjuncți din unitățile de învățământ preuniversitar de stat care au în structură clase de nivel primar / gimnazial, inclusiv învățământul special și care au promovat concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, sesiunile 2021 și 2022;
b. Directorii și directorii adjuncți din unitățile de învățământ preuniversitar de stat care nu au participat la activitățile de formare din cadrul proiectului CRED, vor avea prioritate pentru selecția curentă a grupului țintă;
c. Selecția va fi realizată în funcție de numărul de formatori de la nivelul fiecărui județ, în limita a 25 de locuri în grupă.
Selecția curentă a grupului țintă, vizează cadrele didactice care au promovat concursurile organizate conform OME nr. 4597/2021 și OME nr. 5454/2022, pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat.
MATERIALE _ DESFĂȘURARE STAGII PREGĂTIRE PRACTICĂ_2022-2023
Recomandări pentru profesorii de instruire practică - utilizarea materialelor elaborate în cadrul proiectului POCU/90/6.13/6.14/107621 ”ȘANSA - Școală pentru noi, succes pentru angajatori”.
Caiet practică, Fișe de evaluare și feedback, Fișe de documentare
MODEL_CAIET_SPP_FISE_LUCRU.pdf
FISA_OBSERVARE_MONITORIZARE_ELEVI.pdf
FISA_PREZENTA_SPP
FISA_FEEDBACK_TUTORE.pdf
Selectie cadre didactice formare CRED
START selecție cadre didactice din învățământul primar şi gimnazial din județul Hunedoara, în vederea participării la programul de formare profesională continuă “Resurse educaţionale digitale: realizare, utilizare, evaluare. Formare nivel 2.”, programul fiind acreditat de Casa Corpului Didactic Timiş în cadrul Proiectului “CURRICULUM RELEVANT, EDUCAŢIE DESCHISĂ pentru toţi - CRED”
În cadrul Proiectului CRED, Casa Corpului Didactic Timiş, în calitate de partener pentru Regiunea VEST, a acreditat programul de formare profesională continuă “Resurse educaţionale digitale: realizare, utilizare, evaluare. Formare nivel 2.” cu durata de 50 ore, blended-learning, acreditat prin O.M.E. nr. 3306/22.02.2022, având alocate 12 credite profesionale transferabile. Activităţile formative se oferă în format online, 24 ore online sincron şi 26 ore online asincron, respectând prevederile O.M.E. nr. 4224/06.07.2022.
Programul de formare ”Resurse educaționale digitale: realizare, utilizare evaluare. Formare nivel 2” are ca obiectiv principal dezvoltarea capacității cursanților, cadre didactice care predau în învățământul primar și gimnazial, de a utiliza modelul de proiectare curriculară centrat pe competențe, exersarea abilităților digitale pentru realizarea de resurse educaționale deschise/digitale (RED) și integrarea acestora în cadrul strategiei de predare-învățare-evaluare.
Activitatea de selecție a grupului țintă se va derula în conformitate cu prevederile Metodologiei de selecție și cu criteriile de selecție prevăzute în adresă, iar formarea cadrelor didactice va continua cu o nouă serie care se va derula în perioada 3 octombrie - 30 decembrie 2022.
Pentru selecția curentă a grupului țintă, vor avea prioritate cadrele didactice care predau în învățământul gimnazial, care dețin competențe digitale și care nu au participat la activitățile de formare din cadrul proiectului CRED.
ÎNSCRIERI CURS RED SERIA 2 HD (septembrie 2022) - https://forms.gle/HVTcpLivGaB4CgNK9
Apel selecție CRED seria 12
Am dat startul selecției de cadre didactice din învățământul gimnazial, în vederea participării la programul de formare profesională continuă “CRED – Curriculum relevant, educaţie deschisă pentru toţi. Formare nivel II – învăţământ gimnazial”, acreditat de Casa Corpului Didactic Timiș în cadrul Proiectului “CURRICULUM RELEVANT, EDUCAŢIE DESCHISĂ pentru toţi - CRED”, pentru următoarele discipline:
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ
LIMBA ENGLEZĂ
LIMBA FRANCEZĂ
MATEMATICĂ
FIZICĂ
CHIMIE
BIOLOGIE
ISTORIE
GEOGRAFIE
RELIGIE ORTODOXĂ
INFORMATICĂ ŞI TIC
EDUCAȚIE MUZICALĂ
EDUCAȚIE FIZICĂ
CONSILIERE ȘI DEZVOLTARE PERSONALĂ
Link-ul de înscriere: https://forms.gle/8JLYxNgAvz9k8eMw7
Documente de Înscriere pot fi descărcate de pe site CCD Hunedoara: http://www.ccdhunedoara.ro/?a=6&b=1&c=1198